Horoscop iulie

Astrolog Vlad Daia

Berbec

Am intrat în sezonul eclipselor, având luna aceasta două eclipse, prima te va afecta pe sectorul familiei și al casei, unde ai de făcut niște alegeri, între familie și carieră. Există niște limite peste care ai trecut iar acum ai șansa să începi un nou capitol în familie, sau în situații legate de casă, poate chiar să te gândești pentru viitor, la achiziționarea unei noi locuințe. Dar ideea este de a renunța într-o măsură la job pentru a te dedica mai mult lucrurilor private și a-ți face viața mai confortabilă din toate punctele de vedere. Și relația cu părinții poate căpăta noi valențe în această perioadă. Ultima eclipsa din 27 iulie îți va afecta relațiile de prietenie, acolo unde vei face modificări majore, inclusiv ruperea unor relații apropiate, dar nu te îngrijora, fă curățenie, pentru ca oameni mai potriviți să intre în viața ta.

Taur

Prima eclipsă din 13 iulie îți va afecta modul de a gândi și comunicarea. Este timpul pentru a-ți ridica nivelul de înțelegere al vieții, să treci dincolo de lucrurile mărunte, neimportante și a vedea imaginea de ansamblu. Îți pot fi schimbate acum radical ideile după care îți conduci viața, tot ce ține de gândirea superioară și de spiritualitate. Acum ai șansa de a vedea irealitățile pe care le credeai și poți observa unde greșești în gândire și în acțiune și este momentul ideal de a-ți schimba idealurile în viață. Tot acum se pot întoarce unele plăți pentru modul greșit în care ai gândit lucrurile în trecut, de aceea este bine să corectezi acum lucrurile, încât ele să fie pe aceeași lungime cu adevărul tău. Eclipsa din 27 iulie are loc pe sectorul carierei, unde este timpul să pui capăt unei etape, sau să schimbi radical modul de a lucra sau nivelul la care îți dorești să ajungi, se poate să ai niște idei nerealiste despre unde dorești să avansezi în viață, iar acum ești adus cu picioarele pe pământ. Întreabă-te unde îți dorești cu adevărat să ajungi, nu unde-și doresc alții.

Gemeni

Eclipsa îți va afecta în prima etapă sectorul financiar, unde lucrurile vor tinde să se regleze pe toate planurile, datoriile pe care le ai pot să-ți ceară acum tot mai mult atenția și poți simți că plătești datorii pe mai multe nivele, nu doar cel financiar și fizic. Acum ai șansa să-ți clarifici aceste datorii, să găsești soluțiile pentru achitarea lor, sau, dacă nu ai datorii și ți-ai respectat angajamentele, să primești acum beneficiile de pe urma corectitudinii tale. Ultima eclipsă, din 27 iulie va fi legată de comunicare și gândire pentru tine, acolo unde poți observa mai ușor lucrurile inutile pe care le credeai până acum, poți vedea mai ușor piedicile care ți le puneai singur. Și este momentul ideal de a urca o treaptă în gândirea ta și în modul de a-ți conduce viața.

Rac

Luna aceasta ești vedeta zodiacului, dar împărți podiumul cu Vărsătorul, deoarece eclipsele au loc în aceste două semne. Prima eclipsă din 13 iulie va avea importanță majoră, deoarece se produce conjuncția dintre Soare și Lună în semnul tău. Deci cei născuți în jurul datei de 13 iulie și cei cu ascendentul la 20 grade Rac vor fi cei mai afectați. Pentru tine, această eclipsa este un restart personal, viața ta poate lua noi direcții, iar tu te poți trezi în situații neobișnuite penru tine, sigur, nu toți vor simți același impact, ci mai ales care au planete la gradul 20 Rac, dar cu siguranță vei simți o briză nouă în viața ta. Acum ai șansa de a ieși din cochilie, de a lăsa la o parte inhibițiile și a te face remarcat, sub orice formă consideri tu că ești avantajat mai mult. Și relațiile de toate felurile pot fi afectate, făcându-se acum o clarificare a relației tale cu exteriorul și desigur, accentul întorcându-se mai mult spre interiorul tău. A doua eclipsă îți impactează resursele exterioare, acolo unde există, acestea trebuie regândite, și abordate din alt punct de vedere. Dar și resursele tale , per ansamblu, ar trebui gestionate mai bine, iar acum poți găsi soluția la astfel de chestiuni.

Leu

Pentru tine, prima eclipsă are loc într-o zona mai ascunsă, în ultima casă zodiacală, ceea ce înseamnă un nou capitol în introspecție. Dacă până acum nu te pasiona interiorul tău, acum poți fi obligat să te uiți mai mult în interior, dacă nu dorești, va striga interiorul după atenția ta, deci vrei nu vrei, este un moment de pauză, de meditație, de retragere. Este o perioadă bună pentru a revizuii ceea ce te macină, ceea ce nu-ți dă pace de ceva vreme și să aduci la suprafață tot ceea ce ai de adus la lumină, nu rata acest moment. Atenție și la sănătate, unde pot apărea probleme de care nu știai până acum. A doua eclipsă are loc cu Soarele în semnul tău, și Luna în semnul opus, deci are un impact puternic asupra ta, mai ales cei născuți în jurul datei de 27 iulie. Relațiile se reconfigurează serios, unele relații trebuie încheiate definitiv, este momentul să îți cureți exteriorul de situații și oameni toxici, iar tu ai oportunitatea să ai un nou început legat de relațiile tale și pentru relația cu tine.

Fecioară

Pentru tine, prima eclipsă are loc în sectorul prietenilor și al anturajului, de aceea se pot deschide uși pentru prieteni noi, oameni noi, conjuncturi noi. Poți întâlni oamenii potriviți,  oameni pe care simți că-i cunoști de foarte mulți ani, chiar dacă abia i-ai cunoscut. Observă dacă îți apar astfel de persoane în această perioadă, deoarece te pot ajuta foarte mult în evoluția ta. A doua eclipsă îți va afecta axa caselor 6-12, astfel jobul și munca ta au nevoie de o schimbare drastică, este timpul să renunți la metodele învechite care nu mai funcționează, să vezi ce ai putea aduce nou, sau chiar să renunți la un job care nu te mai mulțumește de ceva vreme. Și sănătatea poate fi afectată de aceste eclipse, deci fii atent de la semnalele corpului, deoarece cauzele pot fi multiple, de la digestie, la inima până la circulația sângelui. Deasemenea pot reveni probleme de sănătate din trecut care nu s-au vindecat complet.

Balanță

Prima eclipsă are un impact asupra carierei tale, acolo poți face niște schimbări ce se așteaptă puse în practică, poți aborda lucrurile dintr-o perspectivă nouă și să aduci un aer nou locului tău de muncă. De ce nu, poți avea o avansare sau un nou loc de muncă, iar acesta să fie pe placul tău. Nu este exclus să te muți sau să faci unele modificări legate de locuință, tocmai pentru a te acomoda noului loc de muncă, sau poți începe să lucrezi și de acasă. Și familia te va trage de mânecă dacă ai pus în ultimele luni cariera pe primul loc, aceștia îți vor simți lipsa tot mai tare. Eclipsa de la finele lunii îți va afecta casa copiilor și a iubirii. În relația cu copii poți observa mai ușor ceea ce nu mai funcționează, modul în care te raportezi la copii poate fi greșit, iar acum ai șansa să îți modifici serios relația, iar subiecte din trecut neîncheiate se pot tranșa acum. Și relații din trecut pot să reapară acum în viața ta, pentru a închide niște aspecte și a putea merge mai departe. Poți observa acum faptul că nu îți acorzi ție și plăcerilor tale prea mult timp, de aceea vei simți nevoia să faci ce-ți place și să te axezi mai mult pe timpul liber și distracție.

Scorpion

Eclipsa din 13 iulie are loc în semnul tău soră, Racul, deci poate avea un impact mai mare asupra ta și a semnelor de apă, pentru tine accentul fiind pus pe partea spirituală, pe filozofiile de viață, pe străinătate și studiile înalte. Ai ocazia acum să-ți revizuiești filozofiile după care îți conduci viața, moralitatea și spiritualitatea, iar astfel să descoperi lucruri și idei noi, care să te ajute pe parcursul drumului tău. Poți avea revelații diverse, doar trebuie să asculți Universul, iar el îți poate oferi răspunsuri necunoscute până acum de tine, doar păstrează-ți simțurile deschide. Ți se pot arăta mai clar locurile unde greșești în abordarea ta, iar acum ai șansa să îndrepți lucrurile. A doua eclipsă are loc în sectorul familiei și a casei, acolo unde pot apărea unele certuri, poate chiar pe subiecte vechi neîncheiate până acum. Este un moment bun să-ți schimbi perspectivele legate de familie și să îndrepți lucrurile după bunul tău plac, iar ceea ce nu-ți convine sau crezi că nu-ți aduce vre-un beneficiu în familia ta, este ideal să-l tai de la rădăcină.

Săgetător

Eclipsa din 13 iulie îți va afecta casa resurselor exterioare sau a resurselor comune. Poate fi un nou început în privința unor resurse externe, sau a unor moșteniri. Poți să-ți clarifici acum documentele legate de resurse, sau documentele legate de taxe și impozite. Pot apărea acum noi resurse financiare la care nu te așteptai. Poți găsi noi soluții pentru resursele comune cu partenerul nou, o nouă direcție înspre care să direcționați banii, sau noi idei de investiții. Și partea intimă din relația ta primește un nou impuls, acum poți vedea lucrurile dintr-o altă perspectivă și te deschizi mai mult către partenerul tău. A doua eclipsă are loc pe sectorul comunicării și al gândirii, unde vei observa mai clar situațiile tensionate, situațiile unde nu abordezi corect problemele din viața ta și este momentul să renunți la unele tipare de gândire care nu te mai ajută în acest moment. De aceea fii deschis la idei noi, la oameni noi și la noi perspective care ți-ar putea ușura viața de zi cu zi.

Capricorn

Poți fi destul de afectat de prima eclipsă, deoarece se produce în semnul opus ție, Racul, astfel relațiile tale vor primi un mic restart. Este momentul să te uiți mai atent la relaționarea ta cu exteriorul, poți dori lucruri noi, poți dori să întâlnești oameni noi și ei chiar pot apărea luna aceasta. Este deasemenea un moment bun să îți schimbi modul de a interacționa cu oamenii, să devii mai deschis și mai sociabil. Partea interesantă este că eclipsa se produce la opusul lui Pluto, care se află în zodia ta, de aceea în toate aceste schimbări și interiorul tău are un rol important. Este posibil să treci prin niște schimbări profunde datorită unor oameni sau a unor circumstanțe prezente, ceea ce ar fi în beneficiul tău, pentru că lovești doi iepuri dintr-o lovitură, atât tu te schimbi cât și relațiile tale sunt implicit afectate, deci caută să faci schimbările necesare pe la jumătatea lunii. A doua parte a luni aduce niște finaluri de cicluri când vine vorba de bani și finanțe, deci renunță la ce nu ți se mai potrivește.

Vărsător

Tu ești a doua zodie de pe podium luna aceasta, deoarece a doua eclipsă are loc în zodia ta, pe data de 27 iulie. Dar, să începem cu prima eclipsă, din Rac, care îți va aduce situații noi la locul de muncă, unde ar fi indicat să începi lucruri noi, proiecte noi, noi moduri de a-ți organiza munca. Nu este exclus și un job nou, sau o nouă poziție în locul în care te afli. Și sănătatea poate să-ți capteze mai mult atenția luna aceasta. A doua eclipsă, are un impact major asupra ta, deoarece te pune în fața unor situații care ar trebui să se încheie. Există în viața ta unele puncte care știi că le-a cam trecut vremea, pot fi relații, situații, sau aspecte ale caracterului tău care trebuie schimbate radical. Fii atent ceea ce ți se arată acum, deoarece ai șansa rară de a schimba rapid ceea ce nu mai dorești în viața ta. Aceste schimari pot fi chiar de natură karmică, deci te poți aștepta la situații neprevăzute care se petrec cu viteza luminii și au un impact major în viața ta.

Pești

Pentru tine, prima eclipsă are loc în casa a cincea, care îți poate transforma relația cu copiii, se prefigurează schimbări pozitive în aceste relații, iar tu te poți deschide mai mult mergând și tu spre o inocență a copiilor. Este un moment ideal de a-ți acorda ție mai multă atenție și timp, să te răsfeți mai mult și să observi mai clar ce-ți face plăcere și chiar să te implici în acele activități plăcute. Dacă ești în căutarea unei relații de iubire, acum ai șansa să o găsești, chiar poți atrage mai ușor privirile celorlalți, iar printre acele priviri să fie și o persoană potrivită pentru tine. Ultima eclipsă din această lună va avea loc într-o zonă mai ascunsă, specifică ție însă, în casa a 12-a, motiv pentru care vei fi mai introvertit pentru un timp, vei căuta mai adânc în subconștientul tău, sau acesta va dori să iasă mai serios la suprafață, de aceea este indicat să nu ignori ceea ce dorește să iasă la lumină, deoarece ai de închis niște capitole în acest sector. Fii atent și la sănătate, poți găsi acum o soluție la probleme ce te deranjează de ceva vreme.

 


Vlad Daia

Astrolog profesionist cu peste 20 de ani experienta - Servicii de consultatii astrologice personalizate, telefonice sau online. Tipuri de consultatii: Complete, Rapide, Copii sau Compatibilitate. Online sau telefonic. Pentru toate detaliile, va rog accesati pagina Consultatii.