Berbec

Anul începe în forță mai ales pentru tine, deoarece planeta ta guvernatoare, Marte, intră în semnul tău, unde îți conferă toată atenția lui. Pentru tine este ca o resetare, deoarece Marte își reîncepe ciclul său, iar tu ai doar de câștigat. De la energie mărită, la poftă de acțiune și motivație, acum ai șansa de a începe proiectele mult dorite, iar Universul te susține în acest moment. Atenție însă la exagerări și la egoism crescut…deoarece Marte mai face și trăznăi din când în când, iar nervii îți pot fi mai ușor iritați acum. Venus va intra și ea într-un semn soră ție, Săgetătorul, unde se va uni cu Jupiter și îți poate aduce o situație foarte benefică atunci când vine vorba de străinătate, de străini, de călătorii, de studii sau de dezvoltarea personală, însă atenție și în aceste domenii la exagerare, ia totul pas cu pas, nu grăbi lucrurile.

Taur

Marte va intra de la începutul anului în casa dinaintea zodiei tale, de unde îți va activa subconștientul și inconștientul. Este o lună destul de agitată, dar nu atât de mult practic ci mai degrabă la nivel interior, subtil. Poți simți că ies la suprafață unele furii, sau unele sentimente ascunse cândva adânc…acum se prea poate să fii pus față în față cu unele aspecte reprimate. Planeta ta guvernatoare în schimb va face un aspect foarte frumos cu Jupiter în Săgetător, aspect de care tu poți fi afectat mai mult ca alte zodii. Poți primi o moștenire, sau un cadou, sau un ajutor nesperat de la un binefăcător. Se pot rezolva unele probleme financiare sau poți pune în ordine unele doscumente când vine vorba de taxe, impozite, imobile etc. Acest aspect te mai poate ajuta să te deschizi mai mult față de partea intimă a lucrurilor sau față de noțiuni ezoterice, deci profită de această frumoasă întâlnire astrală.

Gemeni

Ție îți este animat anul încă de la început de partea socială a vieții, fie că vei ieși mai des sau vei avea mai multe drumuri de făcut, fie că vei observa prietenii cum roiesc în jurul tău. Este un moment bun pentru a începe proiecte sau a duce proiecte la bun sfârșit când sunt realizate împreună cu prietenii tăi. Încearcă să duci toată această energie către construcție decât către discuții în contradictoriu, deoarece aici Marte ridică șansele de rupere a unor relații din cauza neînțelegerilor, deci caută mai degrabă o punte comună cu cei cu care colaborezi. Venus te va susține din casa relațiilor în relațiile sentimentale, fie că apare o nouă persoană care să te impresioneze, fie că relația existentă merge la următorul nivel, fie că te simți mult mai bine în căsnicia ta. Oameni noi și potriviți ție pot să apară luna aceasta în preajma ta…deci caută să fii cât mai mult în compania oamenilor.

Rac

Sectorul carierei se activează de două ori luna aceasta, atât de Marte cât și de Venus. Marte trece în casa a zecea a carierei de unde te susține în proiectele tale, vei avea mai mult curaj și avânt să mergi înainte în carieră, poți face mai mulți pași decât de obicei în muncă. Profită de acest suflu nou și pune osul la treabă. Atenție însă la grabă…știi că strică treaba, așa că analizează și planifică totul dinainte. Nu sunt excluse și mai multe responsabilități la locul de muncă sau o mărire salarială. Și Venus trece în casa muncii tale unde împreună cu Jupiter îți poate aduce un cadou frumos în a doua parte a lunii. Relațiile colegiale și cu șefii se pot transforma acum, în bine, iar tu te simți mai în largul tău la locul de muncă. O nouă oportunitate de job poate apărea lunile astea, deci dacă îți dorești schimbarea jobului, acum este momentul ideal să cauți și să te mobilizezi. Și sănătatea poate fi mult îmbunătățită acum.

Leu

Ție Martele iți activează a noua casă, unde te ajută în tot ce ține de străinătate, călătorii, studii și dezvoltare personală, deci acum ai un moment potrivit pentru a te ocupa de aceste aspecte, fie că îți dorești să calatorești, în special pentru muncă sau afaceri, fie că-ți dorești să începi un curs sau să faci o lucrare, fie că-ți dorești propria dezvoltare, acum ai șansa de a tăia mai ușor iluzile. Venus se alătură lui Jupiter în a cincea casă, de unde poate aduce o nouă relație sentimentală, sau în relația care nu știai dacă are vre-un viitor, acum ți se pot demonstra anumite lucruri frumoase din partea partenerului. Hobbyurile pot fi și ele aduse în prim plan acum, dar cel mai indicat este să te ocupi puțin de tine, prin ceea ce îți place să faci, prin relaxare, prin terapii corporale sau orice îți face plăcere…de aceea pune-te luna aceasta pe primul loc și răsfață-te mai mult.

Fecioară

În cazul tău Marte intră în a opta casă, sector ce ține de moșteniri, taxe, impozite, resurse comune cu alții sau resurse venite din exterior. Acum poți să te lupți mai acerb pentru aceste tipuri de resurse…dar atenție din nou să nu te arunci cu capul înainte și să ratezi, este indicat să analizezi înainte ceea ce ai de gând să faci. Poți lucra mai spornic pentru proiecte care au susținere exterioară sau poți achita mai ușor unele datorii care le ai către terți. Partea intimă este și ea activată de Marte, însă ai grijă să nu iei și aici decizii pripite pe bază de impulsuri sau să îți fie mințile sucite de persoanele nepotrivite. Venus în schimb te ajută după jumătatea lunii în relația cu familia, poți rezolva unele probleme mai vechi sau poți să te apropi mai mult de membrii familiei. Și imobiliarele sunt bine aspectate, deci caută să rezolvi situații legate de acestea, sau chiar să vinzi sau să cumperi imobile.

Balanță

În cazul tău, Marte tranzitează zodia opusă, care reprezintă sectorul relațiilor, deci se va pune accentul pe tot ce ține de relații sentimentale, relații de prietenie sau relații de colaborare. Nu este cel mai fericit aspect câteodată, deoarece se pot aprinde scântei destul de ușor între tine și ceilalți, fie că aveți opinii diferite, fie că tu ești prea aprig în a-ți apăra conceptele, fie te aprinzi tu prea ușor de la orice lucru minor. Sigur, poate fi un moment bun pentru acțiuni care ii include și pe oamenii din jurul tău, de exemplu poți lucra mai spornic la un proiect în colaborare, sau poți decide cu partenerul de viață să începi un nou proiect. Planeta ta guvernatoare, Venus, trece în casa comunicării unde se va întâlni și cu Marele benefic, de unde te vor ajuta extrem de mult în comunicare și gândire. De aceea este indicat să pui în mișcare proiectele tale și să ceri ajutor, să îți expui ideile, deoarece ai cele mai mari șanse de reușită. Și soluțiile vin mai ușor în această lună.

Scorpion

Guvernatorul tău tradițional, Marte, îți va parcurge pentru o lună și jumătate casa muncii și a sănătății, de aici poți primi mai multă energie la locul de muncă, poți simți nevoia de a face mai mult ca până acum sau să te dedici mai mult unor proiecte personale care implică muncă asiduă. Excesul de energie îl poți folosi și în viața de zi cu zi, sau îl poți consuma începând practicarea unui sport. Atenție însă la sănătate, deoarece infecțiile sunt mai dese în această perioadă pentru tine și atenție la condus și la mici accidentări și lovituri. Venus se află într-o poziție foarte bună luna aceasta, în sectorul banilor mai exact, unde îți poate aduce venituri suplimentare, sau chiar o mărire salarială, mai ales și cu Marte în zona muncii, dacă vei pune osul la treabă și îți vei demonstra capacitățile, poți vedea foarte rapid și rezultatele pozitive. Poți să te simți mai darnic în această perioadă și să-ți dorești să oferi mai mult celorlalți, dar nu uita de tine și dăruiește-ți și ție ceva pe măsură.

Săgetător

Pentru tine poate fi cea mai bună lună din an, deoarece pe lângă faptul că ai guvernatorul tău în semnul tău, intră și Micul benefic în zodia ta, deci în jurul datei de 22 ianuarie te poți trezi cu o schimbare foarte pozitivă, sau un cadou la care nu sperai, fie fizic fie de altă natură. Poți să-ți schimbi mult mai ușor personalitatea, într-un sens pozitiv sau chiar poți acorda mai multă atenție înfățișării tale fizice și să faci modificările dorite. Marte trece în casa a cincea, de unde aduce mai mult impuls în viața sentimentală, mai ales flirt, deci poate fi o lună plină de cuceriri, dar din păcate lucrurile se vor încheia la fel de repede cum au început. Poți să te axezi mai mult pe plăcerile tale și să-ți acorzi ție timp. Relația cu copii poate fi mai agitată, chiar pot apărea certuri, dar încearcă să folosești această energie pentru a construi ceva împreună cu familia.

Capricorn

În semnul tău se adună aproape jumătate dintre astre, ceea ce pune destul de multă presiune și atenție pe tine. Poate fi o situație de schimbări majore interioare și să se activeze chestiuni personale, interioare, dar pot fi schimbări și la nivel practic. Este indicat să fii atent la tine și la senzațiile tale interioare și să le urmezi oriunde te-ar ghida. Marte trece de la 1 ianuarie în casa familiei și a căminului, deci fii atent la certurile în familie și la problemele apărute în casă, de exemplu mici avarii care necesită reparații. Acum poți începe și un mic proiect de renovare sau să demarezi un proiect care implică și familia ta. Venus va intra în zodia dinaintea ta, de unde îți poate aduce mai ușor la suprafață problemele din inconștient, pentru a le analiza și a le îndepărta în final. Visele pot fi o sursă interesantă de informații. Din nou arată și Venus același lucru, de urmare a intuiției și a proprilor dorințe, fără a te axa prea mult pe exterior.

Vărsător

Pentru tine Marte intră în casa a treia, sector ce ține de comunicare, de gândire, de călătorii scurte și de cursuri. Din această cauză trebuie să fii atent la modul tău de a comunica timp de o lună și jumătate, deoarece Marte aici te poate agita foarte ușor. Mintea în primul rând este mult mai agitată și gândurile pot veni cu viteze mari acum, iar aceste aspecte se răsfrâng și asupra comportamentului tău față de interlocutori, deci caută să încetinești pasul și să încerci să te calmezi și să te centrezi. Atenție mare la ce idei îți vin și care le vei pune în practică, pentru că datorită vitezei tale de reacție riști să pui în practică idei nu foarte potrivite. Poți fi mai mult pe drumuri în această perioadă, dar fii atent la mașină și la condus. Venus se află într-o zonă bună, în sectorul prieteniilor, unde îți poate aduce mai multă activitate socială, nu degeaba vei fi mai mult plecat, dar îți poate aduce și prieteni noi, ba chiar oameni care să te scoată din situații greu de rezolvat, deci fii atent ce oameni noi apar în jurul tău.

Pești

Tu ai fost părăsit luna aceasta de Marte, dar acesta trece în zona banilor și a resurselor de unde te poate face mai activ când vine vorba de bani, îți poate da motivația și ideile necesare pentru a face mai mulți bani sau a găsi o nouă sursă de venit. Atenție la modul de cheltuire a banilor, deoarece riști să cheltui în mod nechibzuit și la finalul perioadei să te trezești că nu ai realizat prea mult cu banii, în mod practic. Dar spre fericirea ta Venus te susține din casa carierei, împreună cu Jupiter, deci există șanse mari de avansare, de primirea unui nou post sau chiar schimbarea locului de muncă. Ai acum oportunitatea de a fii mai curajos când vine vorba de stabilirea salariului, dar nu sări peste măsură…ci încearcă să gândești la rece, dar în același timp să ceri suma cuvenită pentru munca ta.


Vlad Daia

Astrolog profesionist cu peste 20 de ani experienta - Servicii de consultatii astrologice personalizate, telefonice sau online. Tipuri de consultatii: Complete, Rapide, Copii sau Compatibilitate. Online sau telefonic. Pentru toate detaliile, va rog accesati pagina Consultatii.