Ora nașterii în astrologie

Astrolog Vlad Daia

Consider că una dintre menirile unui astrolog este de a explica ce înseamnă de fapt astrologia, de aceea am decis să încep o serie de articole care să explice care sunt metodele de funcţionare ale astrologiei, şi de ce există ea de fapt, ce se petrece în spatele horoscopului ce îl vedem cu toţii în media, sau este astrologia mai mult decât un simplu horoscop?

Astrologia se bazează întotdeauna pe o astrogramă. Astrograma reprezintă o hartă, un desen matematic, unde sunt amplasate toate elementele astrologice, şi anume, această astrogramă este formată din trei elemente mari şi importante: planetele, zodiile şi casele. La fel, astrograma unei persoane, sau a unei ţări, sau a unui moment, se bazează pe trei elemente importante: data naşterii, locul naşterii şi ora naşterii.

De ce este atât de importantă ora, şi de ce cu cât este mai exactă ora, cu atât previziunile sunt mai exacte? Păi, toţi oamenii născuţi în aceeaşi zi, vor avea planetele în aceleaşi zodii, cum spunem că cineva născut în data de 15 iunie este zodia Gemeni, şi toţi sunt Gemeni, deoarece în acea dată Soarele se află în zodia Gemeni pentru toată lumea. Ei, ce ne diferenţiază atunci atât de mult, deoarece cineva născut în aceeaşi zi nu este identic cu toţi ceilalţi născuţi în aceeaşi zi? Ceea ce face diferenţa sunt ora şi locul naşterii.

Astfel, ziua naşterii ne oferă poziţia planetelor în zodii, iar ora şi locul naşterii ne oferă poziţia planetelor în casele astrologice. Aceste case astrologice reprezintă de fapt sectoare ale vieţii, zona unde efectele planetare se văd în viaţa fiecăruia. Fără aceste case, adică fără ora naşterii, nu s-ar putea spune nimic despre o persoană, deoarece nu ştii în ce domeniu îşi va face simţită prezenţa Saturn, Jupiter şi toate celelalte planete, aşa că ar fi imposibil de a interpreta acea astrogramă…

Ora naşterii redă poziţia casei 1, care reprezintă de fapt Ascendentul nostru, iar de la prima casă se porneşte calculul şi celorlalte case, şi astfel avem o harta astrologică completă. Exactitatea orei din nou va uşura munca unui astrolog, deoarece schimbările se produc în mare măsură în momentul în care planetele ating nişte puncte din harta natală, inclusiv când ating începutul caselor astrologice, adică în momentul în care o planetă îţi intră în casa căsniciei, este foarte probabil să ai unele modificări în acel sector. De aceea previziunile sunt cu atât mai exacte cu cât ora este mai exactă, deoarece vedem exact momentul când se petrece intersectarea unei planete cu o casă. Dacă ora este greşită, şi chiar cu 20 de minute, acest eveniment se petrece în realitate mai devreme sau mai târziu decât observă astrologul, iar atunci previziunile se întâmplă mai devreme sau mai târziu decât îţi spune un astrolog.

Din observaţiile mele, chiar şi cei care au astrograma bazată pe o ora mai mult sau mai puţin corectă, pot afla destule informaţii exacte, deoarece acest aspect ţine şi de intuiţia astrologului, iar chiar dacă există acea diferenţă de oră, el poate transmite de fapt informaţiile corecte, ceea ce face astrologia cu atât mai interesantă. Şi poate câteodată nu întâmplător i se face cuiva o astrogramă cu ora greşită…cine ştie…

 

Vă atașez și o astrogramă ca exemplu, unde puteți observa în cercul exterior simbolul zodiilor, al doilea cerc spre interior sunt casele astrologice de la 1 la 12, iar in interior puteti observa simbolul planetelor, si legăturile care se produc între ele.

 

Categorii: Astrologie

Vlad Daia

Astrolog profesionist cu peste 20 de ani experienta - Servicii de consultatii astrologice personalizate, telefonice sau online. Tipuri de consultatii: Complete, Rapide, Copii sau Compatibilitate. Online sau telefonic. Pentru toate detaliile, va rog accesati pagina Consultatii.

0 comentarii