Eclipsa de Lună

În noapte dintre 16 și 17 iulie avem o eclipsă parțială de Luna, în semnul Capricornului. Toată acțiunea se petrece pe axa Rac-Capricorn și cu siguranță nu ne plictisim în această perioadă, cu majoritatea planetelor aflată în aceste două zodii.

Axa Rac – Capricorn reprezintă familia, casa, copilăria, intimitatea, istoria noastră pe de-o parte și societatea, regulile, statutul social, măștile pe cealaltă parte. Această axa mai poate reprezenta, după unele teorii, și duoul mamă – tată…sau feminin – masculin…deci să ne așteptăm la o re-echilibrare a femininului și masculinului în lumea? Aș spune că da…

Dar surpriză…și Racul și Capricornul sunt considerate semne feminine…în plus, în această perioadă, doar Marte și Jupiter se află în semne masculine. Vă las pe voi să trageți concluziile.

Dar să revenim la eclipsă, care reprezintă un punct de finalitate și o nouă direcție pe care să o urmăm, iar acum , finalitatea vine în domeniul Capricornului, în tot ceea ce ține de regulile sociale, de încorsetare, de statuturi sociale, de clase sociale, de aparențe și de prea multă seriozitate…astfel aici putem pune un stop…ne dorim mai multă libertate, mai multă naturalețe, mai puține reguli și putem observa mai ușor inutilitatea multor lucruri care sunt considerate moderne și de ultimă generație…se poate observa în societate de ceva vreme încoace o dorința de întoarcere la trecut…parcă acest avans tehnologic încetinește…sau cel puțin lumea devine mai puțin interesată. Nu degeaba se află și Pluto și Saturn în Capricorn, pentru că ei distrug ce nu funcționează în societatea noastră…ne ajută să vedem de fapt aspectele nefolositoare în viețile noastre, iar Racul din oglindă ne trimite și către ceea ce ne este familiar, cald dar și către ceea ce chiar funcționează, ceea ce au încercat strămoșii noștri și a funcționat net superior noilor invenții.

Am mai discutat de marele eveniment astrologic de la sfârșitul lui 2020, când Jupiter îl va întâlni pe Saturn la final de Capricorn…această perioadă aș spune că este o etapă premergătoare acelor schimbări ce se pot petrece din 2021 încolo…acum este o perioadă în care ne punem întrebări, căutăm rostul acestor reguli și idei impuse de undeva de sus…și inutilitatea lor poate fi observată tot mai ușor.

Dar, până ajungem în 2021, să vedem ce sector al vieții noastre va fi afectat de eclipsă, în funcție de zodia și ascendentul fiecăruia.

Pentru detalii despre consultațiile personalizate vizitați pagina Consultatii.

Berbec Cariera, profesia, onoarea, statutul în societate, faima, promovarea, instituții publice, șefii, superiorii, politica, tatal
Taur Călătorii lungi, studii superioare, filozofie, spiritualitate, religie, relația cu divinitatea, viziuni, vise, moralitate, corectitudine, înțelepciune, străinătatea și străinii
Gemeni Banii sau bunurile altora, taxe și impozite, împrumuturi, moșteniri, sex, secrete, fantezii, partea ocultă a ta sau a vieții
Rac Asocieri, căsnicie, relație de lungă durată, afaceri în asociere, relația cu ceilalți, cum te văd ceilalți, procese, contracte
Leu Job, sănătate, munca de zi cu zi, colegi, hrana și igiena, animale de companie
Fecioară Afaceri proprii, copii, plăceri, creativitate, iubiri pătimașe, noi relații de iubire, flirt, distracție, speculații financiare, sport, hobbyuri, asumarea de riscuri
Balanță Casă, proprietăți, pământuri, copilăria, familia, părinții, trecutul tău, emoții, subconștient, mama
Scorpion Mintea, gândurile, comunicarea, călătorii scurte, transportul, studii, neamuri, vecini, cunoștințe
Săgetător Partea materială, bani, bunuri, stima de sine și cum te valorezi, meritele personale, venituri sau pierderi
Capricorn Ego, personalitatea ta, interesul de sine, înfățișarea fizică, sinele interior, concepte și crezuri despre viață și despre sine, noi direcții
Vărsător Subconștientul, izolarea, analizarea profundă, subtilități, intuiția, meditația, limitări și eliberări, boli cronice, dușmani ascunși, plăti și echilibrări karmice, finaluri
Pești Prietenii, comunitatea, masele de oameni, grupuri sociale, ambiții, filantropie, speranțe, scopuri


Vlad Daia

Astrolog profesionist cu peste 20 de ani experienta - Servicii de consultatii astrologice personalizate, telefonice sau online. Tipuri de consultatii: Complete, Rapide, Copii sau Compatibilitate. Online sau telefonic. Pentru toate detaliile, va rog accesati pagina Consultatii.