Vă rog să citiți previziunile atât pentru zodia dumneavoastră cât și pentru ascendent. Iar pentru previziuni personalizate, găsiți toate detaliile pe pagina Consultatii.

BERBEC 2018

Jupiter a intrat în casa ta a opta de la sfârșitul anului 2017 și va sta aici aproape întreg anul, care îți va aduce lumină peste lucrurile ascunse, peste subiectele taboo și pe intimitatea ta, modul în care vezi intimitatea, ce îți dorești cu adevărat, fără a ține cont de ceea ce cred ceilalți, iar dorința ta de a te debarasa de inhibiții va deveni din ce în ce mai acerbă. Este o perioadă favorabilă pentru a face împrumuturi sau de a te baza pe resurse exterioare ție, poți rezolva probleme când vine vorba de acte, taxe, impozite și moșteniri, iar acum este momentul oportun de a face investiții spontane, dar probabil cu ajutorul unui împrumut financiar, este momentul să lași grijile la o parte și să mergi pe propria intuiție.

Saturn se va afla tot anul în zodia sa de domiciliu, Capricornul, care te va face să-ți remodelezi viziunea asupra statutului social și asupra carierei. Este momentul să dai dovadă de seriozitate, să construiești ceva durabil și să îți demonstrezi maturitatea și integritatea când vine vorba de jobul tău. Poți avea responsabilități mai mari, șefii tăi pot cere din ce în ce mai mult de la tine…nu este cea mai favorabilă poziție când vine vorba de carieră anul acesta, dar este timpul să pui osul la treabă, iar peste nu mulți ani, rezultatele se vor vedea.

Uranus va ieși ușor ușor din semnul tău, unde se află de câțiva ani, și te obligă la schimbări continue, și se va muta în casa banilor tăi, unde te va face să-ți schimbi atitudinea față de bunurile materiale, față de bani, față de scara ta de valori și față de modul cum te valorifici pe tine. Alături de Saturn, te vor face să ieși în evidență, să-ți arăți calitățile și să te lupți pentru poziția ta, cu așa aspecte, nu-ți prea poate sta nimeni și nimic în cale, doar tu poți să-ți pui piedici, contează doar să perseverezi și să ai răbdare. Sigur că există și șansa schimbării carierei în acest an, deoarece Berbec fiind, nu toți aveți răbdare să avansați, așa că este posibil să cauți să-ți schimbi acum situația actuală și să pornești către zări mai mulțumitoare.

Primele două eclipse din an, de la începutul lunii Februarie, te vor împinge să-ți regândești relațiile de iubire sau să reiei niște hobbyuri care le-ai lăsat în urmă acum ceva timp, iar eclipsa de Soare poate să-ți deschidă cercul de prieteni, cu oameni noi, care să te ajute să-ți schimbi atitudinea și să descoperi laturi noi, care parcă îți erau ascunse până acum, așa că fii deschis la a primi ajutor de la oameni noi care vor doar să-ți deschidă mai mult ochii.

Avem și o eclipsă aparte, în Iulie, în zodia Rac, moment în care poți începe un nou capitol în familia ta, de origine, poți întări sau relua legăturile cu părinții, poți fi mai melancolic după copilăria ta și îți vei aduce aminte de unde ai plecat și vei pune în balanță acele vremuri cu poziția ta actuală din societate, care îți poate clarifica faptul că este totuși important să acorzi atenție și familiei, căminului și lucrurilor care te fac să te simți acasă, nu doar muncă continuă și fără un scop prea clar câteodată.

Ultimele două eclipse te vor întâmpina cu întrebarea ce îți dorești cu adevărat să faci, care sunt plăcerile tale în viață și cât efort ai depus tu pentru a face ceea ce-ți place cu adevărat. Este un moment de analizare a poziției în care te afli în societate în raport cu ceea ce-ți dorești cu adevărat. Ce direcție vei lua de acum și care sunt scopurile tale de acum încolo?

Un aspect foarte important și rar îl avem pe 25 august, un trigon regal pe semne de pământ, între Soare, Uranus și Saturn, care îți va da un impuls spre a crea lucruri concrete, a pune în practică ceea ce dorești să realizezi, iar la tine vor fi în vizor sectoarele carierei și al banilor, ce poate fi mai bine de atât? Printre cele mai concrete domenii, acest trigon te va impulsiona să crești în statutul tău, să îți învingi limitele și să faci tot ceea ce-ți stă în putință să crești și mai mult pe aceste segmente, material și palpabil.

TAUR 2018

Ție, Jupiter îți oferă o mână de ajutor într-un domeniu dorit cam de toți…în domeniul relațiilor și asocierilor. Tu ești norocosul pe care Marele Benefic îl susține în relațiile sale de iubire, în căsnicie sau în orice tip de asocieri. Pentru cei singuri, acesta este anul în care să începeți o nouă relație de iubire, să fiți mai deschiși către noi oportunități sentimentale și desigur că va fi un an în care veți fi mai curtați ca deobicei. Lumea vă va vedea într-o nouă lumina, mai frumoasă, mai atrăgătoare, de aceea veți avea interacțiuni mai dese cu cei din jur, în general. Asocierile de afaceri sau de altă natură sunt și ele binevenite, puteți găsi persoane care vi se potrivesc mânușă demersurilor voastre, iar aceștia vă pot susține din toate punctele de vedere. Pentru cei deja aflați într-o relație, este momentul potrivit pentru oficializarea relației, sau măcar urcarea la un nivel superior al relației, față de ceea ce a fost până în acest moment. În orice situație te-ai afla, este clar că iubirea este în aer, iar tu nu ai decât de profitat de pe urma ei. Atenție însă și la exagerări, deoarece Jupiter te poate face câteodată să-ți pierzi capul și să pici în extreme, așa că atunci când simți că lucrurile se intensifică prea tare în relații, fă doi pași în spate și analizează puțin mai atent lucrurile.

Saturn a pășit pe terenul casei tale a noua, din Decembrie 2017, unde se va afla tot anul, iar de aici, te va face să-ți revizuiești viziunile tale despre viață, despre corectitudine, integritate și adevăr. De acum încolo, timp de trei ani, ceea ce nu vei face comform adevărului tău, poate fi dărâmat, Saturn te va supune unor teste de justiție, justiție divină chiar, în care tu va trebui să dai dovadă de corectiutdine față de tine, dar și față de ceilalți, să nu uităm că Jupiter, planeta justiției se află în casa relaționării tale cu ceilalți, iar minciuna și ascunzișurile nu vor mai funcționa de acum înainte. De asemenea, Saturn te va împinge către a căuta noi filozofii, noi religii poate sau moduri mai înalte, mai spirituale, de a-ți trăi viață. Și relațiile cu străinătatea pot fi mai constrânse, dar mai constructive, mai la obiect. Dar și datorită lui Jupiter, poți avea legături mai interesante și mai benefice cu străinătatea sau străinii.

Uranus începe să te ia în vizor, deoarece trece pentru prima dată în această primăvară în semnul tău, dar va mai face un dans dute-vino între Berbec și zodia ta, ceea ce înseamnă că schimbările încep să se vadă la tine cu ochiul liber, sau cel puțin se vor vedea tot mai mult. Dacă până acum schimbările tale au fost mai mult interioare și neobservate de ceilalți, de acum se vor vedea în viața de zi cu zi. Conceptele tale despre viață și credințele tale cele mai puternice trebuie schimbate, este momentul să lași în urmă ce este vechi și să pășești în lumea modernismului.

In luna Februarie avem primele două eclipse din acest an, care îți vor activa sectorul familiei și al carierei, în cadrul familiei îți vei regândi poziția actuală și vei lua măsurile necesare pentru a te îndepărta, într-o anumită măsură, de filozofiile familiei tale, de a încerca să treci peste toate acele concepte învechite. Și cariera va intră la analizare, spre jumătatea lui Februarie, când te vei întreba ce-ți dorești să faci cu adevărat, te mulțumește în totalitate ceea ce muncești, direcția în care te îndrepți, sau este nevoie de o schimbare radicală?

In Iulie avem o eclipsă mai aparte, în zodia Rac, care te va ajuta să vezi moduri noi de a gândi și de a comunica, vei observa că modul tău de a interacționa cu ceilalți se schimbă și este un moment foarte bun pentru a trăi viața din altă perspectiva, să observi ce este învechit în gândirea ta și ce merită luat în seama și te ajută să evoluezi, nu să stagnezi.

Ultimele două eclipse îți aduc o finalitate în carieră, poți schimba jobul, sau poți merge pe o altă funcție, sau pur și simplu să închizi o etapă în munca ta. Iar eclipsa de Soare din Leu îți aduce noi orizonturi legate de familie, schimbări pozitive, sau chiar te poți muta din locuința în care te afli, orice mutare sau modificare a domiciliului este binevenită în această perioadă.

In vara lui 2018 se formează pe cer un triunghi perfect între trei planete, toate în semne de pământ, inclusiv Uranus din semnul tău, un eveniment rar întâlnit, dar care te vizează în mod direct. Acest aspect va avea de-a face cu convingerile tale și cu iubirea. Acest aspect te poate ajută să-ți schimbi radical convingerile despre iubire și să începi să ai o înțelegere mult mai avansată ca până acum, când vine vorba de cum vezi tu relațiile sentimentale. Probabil nu vei avea nici un cuvânt de spus în toate acestea, deoarece Saturn te va ghida rapid și la obiect, fără să mai apuci tu să te plângi, deci așteaptă-te la schimbarea ta majoră față de subiectul iubire.

GEMENI 2018

Jupiter a intrat de anul trecut în casa muncii tale și va sta aici aproape tot anul, de unde te va susține în tot ceea ce ține de munca ta, fie ea la servici, fie acasă, fie în viața de zi cu zi. Este un an prielnic pentru avansări, pentru a găsi un nou loc de muncă, mai prielnic pentru tine, sau de a găsi un job  pe lângă cel actual, care să-ți aducă satisfacție financiară. Și sănătatea poate fi mai importantă pentru tine anul acesta, îți poți schimba stilul de viață, poți să te ocupi de corpul tău mai mult, sau pur și simplu să acorzi mai multă atenție stării tale interioare.

Saturn a intrat din Decembrie 2017 în casa ta a opta, unde îți va aduce lecții legat de gândurile și situațiile care încerci să le ții la loc ferit de ochii lumii, aspecte legate de intimitatea ta și partea ta cea mai personală, acum pot să înceapă să iasă la suprafață lucrurile care ai încercat să le eviți, care te supără, dar nu vrei să te confrunți cu ele. Dorești să-ți înțelegi mai bine dorințele tale cele mai adevărate și cele mai arzătoare, vei fi pus în situația de a le explora și de a învață cât mai mult despre această parte nevăzută a ta. Sexualitate poate fi o componentă importantă a anului 2018, dar mai ales în 2019, când vei vedea mai clar opreliștile care ți le pui singur, inhibițiile care te țin cumva neîmplinit, iar acum este momentul să dai la o parte toate aceste piedici. Atenție și la moșteniri, credite sau taxe și la variate probleme cu statul, acum pot apărea prin surprindere și îți vor da ceva bătăi de cap.

Uranus poposește în zodia dinaintea ta, Taurul, o zonă mai obscură și aceasta, care împreună cu Saturn te vor face să îți redefinești toate conceptele care vizează părțile tale ascunse, intimitățile tale și tot ceea ce ți-a fost jenă să aduci la lumină. Starea mentală poate fi câteodată afectată, Uranus făcându-te să vezi partea goală a paharului și să pici uneori într-o extremă a negativismului, nu este nimic serios, ci mai degrabă fricile tale, care îți joacă feste la nivel mental, și pentru a le trece cu brio este indicat să le observi, să te uiți la ele, nu să fugi de ceea ce nu dorești să privești direct, înfruntă-ți temerile în cel mai direct mod posibil, iar acestea se vor disipa.

Primele două eclipse din Februarie îți vor aduce o analizare a modului tău de a gândi, care îți este specific, fiind a treia zodie, aceaste eclipse au loc chiar pe axa caselor trei-nouă, deci te vizează cumva direct, iar acestea te vor ajuta să-ți rearanjezi puțin modul de a gândi, de a comunica și de a comunica mai ușor ceea ce poate nu doreai de mult timp să o faci. Este un moment prielnic de a pune pe tapet ceea ce dorești, pentru a-ți aduce pacea interioară. Este o nouă etapă în evoluția comunicării, dorești să faci un pas în față și îl vei face.

Eclipsa din Rac de la mijlocul anului te împinge să îți revizuiești partea financiară și să găsești noi moduri de a mânui banii și bunurile. Este o perioadă bună și pentru un nou venit, sau noi oportunități când vine vorba de surse de venit. Opoziția cu Pluto te poate băga în unele probleme cu statul sau cu creditorii, dar cu puțină răbdare și ingeniozitate poți ieși din orice încurcătură.

Ultimele două eclipse din August te vor pune pe gânduri privitor la filozofiile tale, la conceptele tale superioare și la moralitatea ta. Ce este nevoie să schimbi în caracterul tău, pentru a fi mai integru, ce concepte îți stau în cale în viață și te fac să bați pasul pe loc? Este momentul oportun de a face schimbările necesare pentru a merge pe o cale mai clară, mai elevată. Și direcția ta în viață poate fi mai mult sau mai puțin schimbată în funcție de toate aceste modificări mentale, care pot avea un impact clar și concret în viața ta. Atenție în această perioadă la călătorii, atât scurte cât și lungi, deoarece poți avea probleme la vamă de exemplu, sau poți uita diferite documente de care aveai nevoie.

Tot în luna August avem un aspect destul de rar și foarte benefic, anume un trigon regal pe semne de pământ, care ne va face pe toți să ne dorim să ajungem la lucrurile concrete, palpabile. În cazul tău se petrece acest trigon pe cele mai emoționale sectoare, sectoarele de apă, anume familie și intimitate. Aș spune că vei fi mai deschis către familia ta, vei dori să împărtășești mai multe cu cei dragi și să-ți comunici mai ușor problemele. Ce secrete ai de împărțit cu familia ta? Ce îți dorești să le comunici de ceva timp? Este momentul ideal să te deschizi față de ei. Este o perioadă favorabilă și pentru a aduce mai multă intimitate în propriul cămin, între tine și partener și să treci la un nou nivel de deschidere unul față de celălalt.

RAC 2018

Aproape tot anul, Jupiter va fi în semnul tău soră, Scorpionul, care pentru tine reprezintă zona iubirii, a pasiunilor, a hobby-urilor și a copiilor. Este un an excelent pentru a începe o relație de iubire, sau de a excela la acest capitol dacă deja te afli într-o relație sentimentală. Poți dezvolta ceva serios pe baza talentelor tale, insistă pe ceea ce-ți place ție să faci cel mai mult și poți avea rezultate palpabile până spre sfârșitul anului, de ce nu, să începi o afacere pe cont propriu. Anul 2018 poate fi un an în care să te arunci mai mult în plăcerile tale, să te răsfeți, să te menajezi și să-ți acorzi orice ocazie pentru a te bucura de viață. Cei care doresc să-și lărgească familia prin copii, acesta este momentul ideal.

Saturn ți-a părăsit în Decembrie 2017 casa muncii, unde te-a chinuit puțin și prin sarcini mai mari la locul de muncă dar poate și prin starea de sănătate. Acum se mută în semnul opus ție, Capricornul, sector esențial pentru noi toți, care reprezintă relaționarea noastră cu exteriorul. Sigur că cea mai importantă caracteristă a semnului opus este relația de iubire sau căsnicia, unde Satrun te va pune la unele încercări dacă mai ai de învățat despre relația ta de iubire, poți trece prin momente mai puțin plăcute, în care răbdarea să-ți fie greu încercată și vei fi nevoit să dai dovadă de maturitate și seriozitate în relația ta sentimentală, de asociere sau orice relaționare cu cei din jur. Pentru cei care și-au făcut temele în sectorul sentimental, acesta este anul în care poți duce relația ta la un nivel superior, mai ales căsnicie, deoarece ești susținut din două direcții, o dată de Saturn în casa căsniciei și de Jupiter în Scorpion, așa că profită de această ocazie, este o ocazie destul de rară, de aceea aș spune că mulți Raci se vor căsători anul acesta. Nu vei mai accepta de la cei din jur neseriozitate, vei taia legături dintr-o lovitură, vei lăsa în urmă oameni, deoarece vei înțelege că tu ești mai important decât ceilalți iar din acest motiv vei avea standarde foarte înalte când va veni vorba de relaționare. Orice relație toxică va fi dată la o parte, în momentul în care i-ai învățat lecția.

Uranus pătrunde încet și sigur în casa ta a unsprezecea,  în Taur, ceea ce pentru tine este destul de benefic, casa  a unsprezecea fiind casa în care Uranus se simte cel mai bine. Din această poziție, Uranus te va susține în idealurile tale, îți va aduce idei noi în care dorești să te îndrepți, te poate duce spre noi grupuri de oameni, în care să te poți manifesta la potențialul tău maxim și de ce nu, prin aceste grupuri sau organizații, să ajuți alți oameni. Anturajul de prieteni ți se va schimba poate complet în următorii ani, așa că nu forța pe nimeni să rămână lângă tine.

Primele două eclipse din an te vor face să-ți revizuiești finanțele și modul în care cheltui și aduni banii. Este un moment prielnic de a pune capăt unor obiceiuri bănești ale tale și să schimbi lucrurile acolo unde crezi că este necesar. Începi să te bazezi tot mai mult pe proprile resurse decât pe resursele exterioare, independența ta financiară bate tot mai tare la ușă.

Veste mare pentru tine în August, unde avem o eclipsa în semnul tău, iar în plus această eclipsă este în opoziție perfectă cu Pluto din Capricorn. Este un punct de cotitură pentru tine, un nou început în viața ta, mai ales celor născuți în apropierea datei de 13 iulie, acum poți lăsa trecutul în urmă, îți poți schimba radical relațiile cu cei din jur și poți primi o filă nouă, albă, din partea vieții, profită la maxim de această ocazie rară.

Ultimele două eclipse din an te pot face să te îndepărtezi și mai tare de ajutorul financiar al celorlalți, poate fi o nouă abordare a finanțelor proprii și de ce nu, noi venituri și noi moduri de a investi banii câștigați de tine.

Unul din cele mai importante evenimente a anului 2018 este trigonul regal de pe 25 august pe semnele de pământ, care pe voi cei din zodia Crabului vă va ajuta în gândire, comunicare și relaționare cu exteriorul. Puteți pune bazele unui nou mod de a interacționa cu oamenii, cei din jur pot să spună că nu vă mai recunosc, că ceva s-a schimbat în voi, în mod pozitiv și puteți fi mai clari și mai direcți în exprimarea voastră. Mai este un moment prielnic de a pune în practică idei ce le aveați de ceva vreme, chiar cu ajutorul unor prieteni.

LEU 2018

Marele Benefic, Jupiter, se va afla în Scorpion pentru cea mai mare parte a anului 2018, care te va susține în planul familial. Din această cauză, este un an bun in care să te apropii de familia ta, de părinți mai exact, de a reface legăturile cu ei, acolo unde este cazul. Chestiuni legate de domiciliul tău pot prinde contur acum, poți vinde proprietăți, terenuri sau chiar să te muți sau să modifici locuința. Având în vedere că este cel mai obscur semn Scorpionul, acum pot ieși la iveală pentru tine lucruri din trecut, care nu le cunoșteai până acum, se pot clarifica unele situații din copilărie sau legate de moșteniri de familie. Iar pentru femeile Leu, sunt doi ani de acum înainte benefici pentru a aduce pe lume un copil.

Saturn pătrunde pe terenul muncii tale și a sănătății, în casa a șasea, Capricorn. El îți va aduce mai multe responsabilități, mai multă muncă și mai multă seriozitate cerută din partea ta. Este un moment prielnic pentru a te maturiza în cariera ta, pentru a te perfecționa și mai mult și pentru a prinde abilități care nu sunt întâlnite la tot pasul. Saturn te va constrânge să pui osul la treabă și să dovedești că ești la locul potrivit, dacă nu te afli în locul care te mulțumește, Saturn te poate muta rapid și tăios. Este un an în care dacă nu ești mulțumit de cariera ta, trebuie să faci schimbările necesare, sau să cauți mai bine locul potrivit ție, dacă vei ține morțiș să rămâi pe loc, Stăpânul Karmei te va încorseta și mai mult, pe timp ce trece.

Și Uranus îți trece peste Mijlocul Cerului, care semnifică deasemenea cariera ta, unde te va face din nou să-ți pui intrebări despre unde te afli, ce-ți dorești să faci în viața asta și dacă nu este momentul să schimbi peisajul, total sau parțial. Există șansa ca în următorii ani să schimbi radical cariera sau locul de muncă, să te miri și tu cum ai ajuns într-un domeniu total nou și neobișnuit pentru tine.

Patru din cele cinci eclipse din acest an te vizează pe tine direct, de aici rezultă că și Nodul Nord, cel mai karmic punct în astrologie, se află în zodia ta. Vizându-te pe tine, sigur că viața ta este la o răscruce în perioada eclipselor, unele aspecte ale vieții talepot fi schimbate într-o secundă, dar depinde foarte mult de data fiecăruia de naștere. Toate aceste eclipse te vor ajuta să-ți schimbi viziunea interioară, te vor ajuta să modifici modul de a interacționa cu exteriorul, toate aceste aspecte pot fi intensficate și te vor pune pe gânduri și cu siguranță vei lua măsurile necesare pentru a modifica comportamentul tău, acolo unde este cazul. Colac peste pupăză, Mercur va retrograda în semnul tău o dată cu eclipsa din 11 august, de aici o ultima revizuire, iar în plus îți vor apărea în față ultimele situații pe care nu ai reușit să le corectezi, deci putem vorbi de o curățenie generală în interiorul tău, cu toate aceste eclipse.

A cincea eclipsă, se va forma în zodia vecină ție, Racul, care îți va oferi șansa din nou, să scoți la suprafață tot ceea ce ai refuzat să vezi, pentru a da totul la o parte, pentru a curăța până la ultimul fir de praf, ceea ce eu aș spune că este mai mult decât în beneficiul tău. În anul 2018 doar tu ai parte de un asemenea sprijin. Așa că lasă totul să iasă la suprafață și du gunoiul afară, cât mai repede.

Ultimul aspect import pe care îl mai analizăm este trigonul regal format pe semne de pământ, din 25 august, care pe tine te va susține foarte mult pe sectoarele cele mai ptorivite, sectoarele banilor și al carierei. Acum este momentul cel mai ptorivit pentru o avansare, pentru a încerca să faci un salt financiar dar și în domeniul muncii pe care o desfășori. În cazul tău, lucrurile care ți le propui se pot manifesta mult mai ușor, așa că dacă aș fi în locul tău, m-aș gândi din timp ce vreau să pun la cale, pentru a se materializa până la sfârșitul lunii august.

FECIOARĂ 2018

Pentru tine, Jupiter va susține foarte frumos sectorul comunicării și al gândirii, acum este momentul cel mai potrivit pentru a lucra la modul tău de a comunica și de a interacționa cu ceilalți, poți corecta situațiile unde știi că mai ai de lucrat și mai ales la critică, fiind Fecioară, știi bine că poți exagera câteodată cu criticile, deci acum ai o șansă ce se ivește doar o dată la doisprezece ani, să reglezi aceste aspecte. Planurile sunt foarte bune de pus pe hârtie acum, îți pot veni idei ingenioase, care cu timpul pot fi puse în practică. Și călătoriile pe distanțe scurte sunt amplificate, deci poți fi în acest an mai mult pe drumuri.

Saturn ți-a intrat la capătul lui 2017 în casa a cincea, unde va sta vreo 3 ani de zile și îți va aduce semne de întrebare pe sectorul iubirii, al pasiunilor, al plăcerilor și al copiilor. Este un an în care vei analiza mai bine conceptele tale despre iubire, în care te vei maturiza în tot ceea ce înseamnă iubire pentru tine și vei fii nevoit sa vezi lucrurilee xact asa cum sunt, nu cum ți-ai dori să fie. Și cu Pluto în aceeași zodie, toate conceptele vor tinde să se schimbe, ceea ce este foarte interesant, pentru că după trei ani, vei vedea aceste sectoare complet diferit. Poți pune mai mult accent pe hobbyurile tale, poți investi mai mult în aceste aspecte ale vieții tale și poți exersa mai mult, pentru a ajunge cât mai aproape de perfecțiune.  Chiar este un moment indicat pentru a duce pasiunea ta la un nou nivel. Relația cu copii se poate schimba radical și aici fiind momentul pentru o maturizare și pentru o altă perspectivă a ta legat de ceea ce înseamnă să fii părinte. Fiind activată și gândirea, cu siguranță aceste aspecte ale vieții tale îți vor da mult de gândit în 2018.

Uranus ajunge în casa a noua, unde îți va modifica radical conceptele despre viață și îl va impulsiona și mai tare pe Jupiter, aflat în casa opusă, a gândirii, să te împingă spre schimbări radicale în gândirea ta și în conceptele tale despre viață. Este momentul să cauți înțelesuri mai înalte ale vieții, să urci câteva trepte în modul de a raționa și în modul în care interacționezi cu exteriorul. Ambele planete de pe sectoarele gândirii și al conceptelor te vor ajuta să ai idei chiar abstracte, idei care nu mulți se gândesc la ele, chiar ai putea inventa lucruri noi, mai ales pentru cei care lucrează în domeniile inventicii.

Primele două eclipse din acest an îți vor activa partea ascunsă, partea din tine care preferi să o păstrezi doar pentru tine, îți pot activa sentimentul de izolare, de aceea la începutul anului poți simți că ai nevoie de o retrospectivă asupra vieții tale, o analiză a ultimilor ani și să observi ce ai învățat în tot acest timp. Nu-ți fă probleme dacă simți că vrei să te desprinzi puțin de realitate, este absolut normal, ia-ți timpul necesar.

La mijlocul anului avem o eclipsă aparte, în zodia Rac, care ție îți poate aduce noi prieteni, un nou anturaj, dar și idei noi pentru țelurile tale. Este ideal să închei niște capitole cu unii apropiați și să te deschizi către oameni noi și potriviți ție. Lasă oamenii să vină la tine și ideile să curgă.

Ultimele două eclipse îți vor atrage atenția asupra sănătății tale și a stilului de viață, ce ar fi nevoie să schimbi, la ce ar trebui să fii atent când vine vorba de sănătatea și corpul tău. Atenție și la bolile cronice, pentru că și acestea pot apărea în luna August, iar dacă știi deja de ele, este indicat să le țineți sub observație.

În luna August avem un aspect foarte benefic în astrologie, care se numește Trigon Regal și se va forma pe cele trei semne de pământ, cu Soarele chiar în semnul tău. Acest aspect te va face să duci schimbările care le gandeai de-a lungul anului la împlinire. Este momentul să pui în practică acele planuri, acele idei și acele dorințe ce s-au ivit în mintea ta atât de ocupată anul acesta. Poți să-ți schimbi atitiudinea față de viață, poți să vezi lucrurile dintr-o nouă perspectivă, doar nu te forța să ții strâns de trecut și de gandirile învechite. Caută noi orizonturi, inovative și îndrăznețe.

BALANȚĂ 2018

Veșți bune financiare pentru tine anul 2018 are, Jupiter ți-a părăsit semnul în Octombrie 2017, iar acum se află în a doua ta casă, cea financiară, deci așteaptă-te la o elevare financiară, la o avansare poate la locul de muncă, o mărire salarială sau un al doilea venit. Este momentul ideal pentru a vinde sau a investi, poți prinde un moment prielnic pe piață și să ieși în final mult mai bine decât te așteptai. Poți face ordine în finanțele tale, poți căuta noi metode de a-ți multiplica banii și de a-i pune la treabă pentru tine, așa că fii atent la orice posibilitate de investiție. Atenție însă la cheltuielile exagerate, deoarece Jupiter extinde orice atinge, deci poți fi tentat să te întinzi mai mult decât îți este plapuma, așa că axează-te pe bani, dar cu atenția cuvenită.

Lordul karmei, Saturn, te ajută și el într-o anumită măsură, fiind în casa imobiliarelor, a patra ta casă, deci te îndeamnă să faci investiții sau vânzări de imobile, terenuri și orice alte bunuri de valoare mare. Investițiile în propria casă sunt și ele la mare căutare anul acesta, deci vezi unde ai de reparat niște probleme, ce modernizări te gândești de ceva ani să le faci și pune-te pe treabă, nu va mai fi un an atât de benefic decât în 2020. Saturnul în casa familiei îți poate aduce diferite probleme cu părinții, relația poate să se răcească și ei îți vor oferi niște lecții mai mult sau mai puțin neplăcute. Probleme nerezolvate din copilărie pot ieși acum la suprafață și moștenirile pot fi o temă întâlnită în 2018 pentru tine.

Se pare că pentru Balanțe accentul este clar pus pe valorile materiale, bani, bunuri și moșteniri, deoarece și Uranus va pătrunde în casa a opta, casă a moștenirilor, de aceea multe Balanțe anul acesta vor avea de făcut succesiuni, vor achiziționa imobile sau vor investi bani frumoși. Te poți hotărâ pe moment să iei un credit, pentru a te susține în demersurile tale investiționale, sau poți cere ajutor financiar celor din jur. Fii atent și la taxe și impozite, deoarece poți uita să achiți unele obligații financiare și să te trezești că ai și penalități de plată, pe lângă cheltuielile normale.

Eclipsele te vor face mai atent la modul în care investeșți banii, îți vei observa riscul la care te expui în cheltuirea banilor și vei lua măsurile necesare pentru a te responsabiliza mai mult pe acest palier. Vei caută în același timp să ivnestesti mai mult în tine și în ceea ce-ți face plăcere, în pasiunile si hobbyurile tale, vei căuta să te pui pe tine pe primu loc, deoarece vei înțelege că doar investind în tine poți investi mai departe în alte direcții.

Eclipsa din Iulie, din Rac, îți va atinge sectorul carierei și al statutului social, ceea ce te va impulsiona să cauți să crești în domeniul în care activezi, să te ridici pe scara socială și să îți fie răsplătită munca pe măsură. Nu vei mai accepta orice ți se propune, vei dori să arăți ce poți, vei fi capabil să faci ceea ce ți se cere și vei cere să fii și răsplătit pe măsură, ceea ce este foarte posibil să se și materializeze, este momentul cel mai bun în jurul datei de 13 Iulie să ceri o mărire, să ceri o poziție mai bună și să-ți pui la treabă calitățile, inclusiv calitățile de lider, iar șefii tăi să fie surprinși pe măsură.

Avem un eveniment destul de rar și intens, numit Trigon Regal, care înseamnă formarea unui triunghi perfect pe cele trei semne de pământ. Pentru tine, sfârșitul lunii August va fi o perioadă de analizare a vieții tale private, o privire aruncată asupra lucrurilor care ți le doreșți din străfundurile tale, dar nu ai reușit până acum să le manifești. Acum ți se oferă șansa de a aduce în lumea fizică ceea ce credeai că nu se poate vedea cu ochiul liber, poți să îți scoți pasiunile la suprafață și să începi să le trăiești, poți trăi fanteziile tale cele mai adânci sau pur și simplu să-ți lași imaginația să curgă, iar din această imaginație să ajungi la ceva practic, la a manifesta acea imaginație în lumea fizică.

SCORPION 2018

Se poate spune că anul 2018 este anul tău. Marele benefic, Jupiter, a trecut în semnul tău din 2017, unde va sta până în luna Noiembrie și îți va deschide drumurile către oportunități noi. Jupiter te susține acum să începi noi proiecte, să mergi pe noi direcții, să pornești ceea ce doreai să pornești de ceva vreme, dar nu aveai curajul sau circumstanțele necesare. Este un an în care accentul cade pe tine, atât pentru tine, cât și pentru ceilalți, poți fii în centrul atenției, lumea te va percepe diferit față de alte vremuri iar oportunitățile vin la tine și prin intermediul celor din jurul tău. Acest aspect se petrece doar o dată la 12 ani, deci profită la maxim, deoarece este vremea ta. Atenție la aspectul fizic, se întâmplă de multe ori ca Jupiter prin casa întâi să denote și o exagerare a aspectului fizic, adică îngrășare de exemplu, sau exagerare în schimbările fizice. Când observi că pici într-o extremă, caută să mergi către moderație și echilibru.

Saturn a intrat pe tărâmul casei a treia, care reprezintă comunicarea, gândirea și interacțiunea ta cu cei din jur. Acest aspect îți va cere o maturizare în gândire și comunicare, este vremea să faci ceea ce promiți, să dai dovadă de capacitățile tale și să analizezi lucrurile mult mai corect și mai matur ca până acum. Este o perioadă foarte bună pentru a investi în tine, prin studii, prin specializări sau pur și simplu prin căutarea deprinderii unor noi domenii. Este momentul ideal pentru a-ți hrăni curiozitatea în domeniile în care dorești să le aprofundezi. Fiind în Capricorn, va trebui să dai dovadă și de foarte multă logică și echilibru, va trebui să ai o gândire constructivă, care până la urmă să ducă la un rezultat, la ceva concret, planurile și ideile tale nu vor mai rămâne la stadiu de fantezie, ci vei tinde foarte mult să le pui în practică, iar Saturn te va susține în acest demers. Abaterile de la corectitudine, logică și planul cel mai corect te pot face să plătești în alte domenii ale vieții, așa că este momentul să dai dovadă de coloană vertebala atât în gândire cât și în comunicare. Poți fi pus mai mult pe drumuri, scurte, iar ele să-ți aducă diferite lecții importante, fii atent ce ai de învățat.

Uranus intră și el în semnul tău opus, adică zona relațiilor și a iubirii, unde te va face să-ți regândești poziția în relațiile tale, pe cine pui pe primul loc, pe tine sau pe ceilalți? Cum gestionezi această balanță, eu-ceilalți, cum faci astfel încât să te vezi pe tine mai mult, să te observi pe tine, iar astfel să se schimbe relațiile cu ceilalți? Este momentul ideal de a îți analiza partea de interacționare cu cei din jur și a relațiilor sentimentale, tocmai prin prisma propriei gândiri, îți vei trage cumva atenția de la exterior, pentru a-ți analiza mai atent caracteristicile și conceptele tale, iar această analiză va avea efect și asupra celor din jur, posibil chiar să ajungi să-i surprinzi pe cei din jur cu schimbările survenite în comportamentul tău.

Primele eclipse din acest an te vor ajuta să-ți clarifici situația din familia ta sau căminul tău. Este un moment ideal de a clarifica relația cu părinții sau familia versus relațiile personale, să faci o anumită ordine în aceste sectoare, este momentul să clarifici lucrurile între cele două lături și să pui niște limite și reguli în ambele situații. Pe lângă acestea și cariera îți ocupă destul timp și ai nevoie să te concentrezi și pe acest sector pentru a-ți duce cariera la un alt nivel.

Eclipsa din luna Iulie îți va duce o Luna Nouă în Rac, adică zona studiilor, filozofiilor de viață și a spiritualității pentru tine. Este un moment oportun de a începe niște studii, de a-ți aduce la zi cunoștiintele deja stăpânite, sau să începi studiul unui nou domeniu. Având și Jupiterul pe zodia ta, poți începe mai puternic o căutare interioară, o căutare de răspunsuri, un mentor sau un maestru. Poți găși o cale spirituală care să te mulțumească pe deplin.

Eclipsele din luna August îți pot duce cariera la un nou nivel. Ceea ce ai început la eclipsele din Februarie, se poate materializa acum, poți face niște schimbări majore la jobul tău, sau chiar să cauți alt job sau alt domeniu, este un start nou pentru tine la nivel de carieră și statut social.

Pe dată de 25 August avem un eveniment special, care se numește Trigon Regal, acesta este un triunghi perfect format pe trei semne, în acest caz, pe semnele de pământ. Pentru Scorpion, casele afectate vor fi cele de relaționare cu ceilalți, de interacțiune cu exteriorul. Este momentul ideal de a-ți ajusta modul de a interacționa cu ceilalți, acum cei din jur pot observa mai ușor schimbările pe care Saturn le face din Decembrie 2017 încoace, iar tu să începi să vezi foloasele acestor schimbări. Poți începe proiecte noi implicând un partener, sau poți cere mai ușor ajutorul celor din jur. Caută să faci acum schimbările necesare în modul tău de a gândi și comunica, acum este momentul cel mai oprtun pentru manifestare.

SĂGETĂTOR 2018

Planeta ta guvernatoare, Jupiter, va fi aproape tot anul în zodia dinaintea ta, Scorpionul, pe un sector mai sumbru, mai ascuns. Aici, Juptier poate scoate la suprafață lucrurile pe care tu nu doreșți să le conștientizezi, lucruri din trecut, lucruri poate mai puțin plăcute, dar ele apar tocmai pentru a fi conștientizate și date la o parte. Este o perioadă în care încă poți vedea partea goală a paharului, dar este ceva trecător, ai nevoie de o pauză, de o mutare a atenției în interior. Această pauză este bienevenită pentru că spre capătul anului, Jupiter va intra în zodia ta, iar de acolo încolo începe adevărata viteză…acum este momentul ideal să meditezi, să contempli la viața ta și la poziția ta în lumea aceasta, iar ulterior să mergi cu toate pânzele ridicate înainte, nu te speria dacă te simți blocat, este ultima sută de metri înainte de a-ți lua avânt, ce a fost mai greu a trecut deja. Acum este momentul ideal de a scăpa de orice dependențe ai avea, în plus, poți să acorzi mai multă atenție sănătății, să te ocupi de starea ta fizică, mentală și spirituală. Cu cât te vei forța să te axezi mai mult pe exterior, cu atât îți poate fi mai greu. De aceea nu este indicat să pornești până în Noiembrie proiecte de anvergură, momentan doar plănuiește.

Ai însă un motiv mare de celebrare, Saturn îți părăsește semnul după doi ani și jumătate și nu te mai vizitează pentru vreo 26 de ani, așa că poți respira ușurat, greutățile din ultimi doi-trei ani se apropie de sfârșit, acum este un momentu bun cum ziceam să-ți tragi respirația, să te odihnești pentru a avea forțe proaspete pentru anul 2019. Din această cauză, aș zice că ești printre cele mai norocoase zodii în 2018, deoarece după acești trei ani nu te mai sperie nimic, ce urmează acum o să îți pară floare la ureche, iar chiar de la începutul anului vei respira mai ușurat și vei vedea că lucrurile merg tot mai mult înspre bine, dar pentru a te vedea la capacitatea ta maixmă, mai trebuie să aștepți vreo unsprezece luni. După maturizarea personală adusă de Saturn în zodia ta, acum urmează sectorul financiar să fie luat la puricat, însă nu atât de puternic, deoarece Saturn se simte bine în zodia sa, Capricornul, unde va sta doi ani și jumătate și unde te va face să te maturizezi pe partea financiară, dacă nu ai făcut-o până acum, iar dacă ai învățat deja lecțiile economice, poți construi lucruri foarte frumoase și care să reziste în timp mulți ani. Atenție la investițiile financiare, nu merg în acești ani îmbogățirile rapide, peste noapte sau orice alte situații ‘minune’, este nevoie de muncă și dedicare, iar când dai dovadă de consecvență în acest plan, rezultatele nu vor întârzia să apară și pot fi rezultate chiar spectaculoase.

Uranus pătrunde în casa șase, unde te va face să-ți schimbi modul de a lucra, poți găși noi variante de a-ți presta munca, vino cu idei noi și moderne la locul de muncă, astfel îți vei îmbunătăți calitatea și cantitatea muncii iar șefii te vor aprecia. Îți vor veni tot felul de idei noi la locul de muncă sau în munca ta proprie care să te ajute pe termen lung. Însă Uranus aici poate să-ți aducă și surprize, adică schimbări bruște de situație, așa că nu te speria dacă la job nu vei mai găsi acea monotonie ca până acum, sau tocmai tu să simți nevoia de noutate și să nu mai suporți situațiile deja bine cunoscute. Și sănătatea poate să-ți creeze surprize, apărând boli de nicăieri, care poate nu se pot diagnostica foarte ușor și pot dispărea la fel de brusc, sigur că acest aspect se poate petrece la un număr mic de Săgetători, depinde de harta fiecăruia.

Eclipsele din 2018 îți vor atinge casele trei și nouă, care vizează modul tău de a gândi și comunica, și filozofiile tale de viață, studiile și spiritualitatea. Vei dori să dai un restart modului tău de a comunica cu cei din jur, modul de a-ți exprima ideile și modul de a le pune în practică, iar aceste aspecte se vor vedea mai ales la locul de muncă și în relațiile cu colegii de muncă. Ce anume crezi că ar trebui să schimbi la modul tău de a interacționa, la modul în care transmiți ceea ce gândeșți? În acest an este momentul ideal pentru a-ți revizui gândirea. Filozofiile tale despre viață vor avea nevoie și ele de o revizuire, mai ales și cu Jupiter în casa a douăsprezecea, care te invită și el la introspecție și la o analiză profundă a aspectelor tale interioare și a modului tău de a-ți trăi viața în conformitate cu aceste principii. Sunt aceste principii pentru binele tuturor, sau sunt mai mult sau mai puțin egoiste? Onoarea și justiția vor fi două subiecte asupra cărora te vei opri în acest an.

Avem o eclipsa și în luna Iulie, pe axa ta financiară, care împreună cu Saturn te vor ajuta să-ți redefinești aceste sectoare, a banilor munciți de tine și a bunurilor ce vin din partea altora. Pot apărea acum resurse financiare sau materiale din exterior, poți fi chiar surprins de apariția unor astfel de resurse. Poate te gândeșți să începi ceva pe cont propriu și vei avea nevoie de un împrumut bancar, sau să ceri ajutorul celor din jur.

Pe 25 august avem un Trigon Regal pe semne de pământ, ceea ce pentru tine arată manifestarea materială a planurilor tale, mai ales când vine vorba de finanțe, de job sau de statutul social. Acum este un moment în care poți vedea rezultatele concrete ale muncii tale de pe parcursul anului. O avansare la locul de muncă, o mărire salarială sau poate chiar găsirea unui job mai bun. Acum poate fi și momentul ideal să pui în practică planurile tale legate de finanțe sau carieră, în caz că nu ai reușit sa te mobilizezi până acum.

CAPRICORN 2018

Jupiter se va afla aproape tot anul în Scorpion, adică zona ta care definește prietenii și oamenii din jur. Acum este momentul oportun de a face curățenie între prieteni și anturajul tău, tocmai pentru a face loc unor oameni noi, acum poți da de oameni foarte interesanți, potriviți ție și care pot să te ajute într-un mod aparte. Și pe prietenii vechi te poți baza mai mult decât de obicei și să le ceri umărul în cazul în care ai nevoie. Deasemenea pot apărea unul sau mai mulți oameni în viața ta, care să pară ca niște mentori, ca niște persoane de la care ai ce învăța și să te ajute foarte mult în evoluția ta, pentru că acum chiar ai nevoie de susținere, la ce transformări urmează pentru tine. Și implicarea în grupuri sau diferite asociații sunt bine venite, poți întâlni un grup organizat în care să te simți ca acasă, sau să cauți să-ți ajuți comunitatea, prin intermediul grupurilor.

Stăpânul zodiei tale, Saturnul, se întoarce acasă, adică chiar în Capricorn. Este evenimentul cel mai important al acestei perioade, cu atât mai mult pentru tine. Este un nou suflu pentru toți, deoarece Saturn își încheie un ciclu de 28 de ani, dar pentru tine are însemnătate aparte, deoarece pentru tine personal începe un nou ciclu de 28 de ani, iar toate schimbările majore sunt mai dificile la început, așa că lasă o luna, două, din 2018 să treacă, pentru ca lucrurile să se așeze. Saturn te va susține în demersurile tale, mai mult ca pe alte zodii, deoarece se simte cel mai bine în Capricorn, asta nu înseamnă că ai scăpat ușor, dar, dacă ți-ai învățat multe din lecțiile guvernatorului tău, poate să-ți fie mai ușor, tu deja fiind obișnuit cu energia saturniană. Sigur că este un an al  maturizării, al schimbărilor interioare, când va trebui să lași în urmă orice nu mai funcționează sau este învechit, este momentul oportun să distrugi tot ce este de distrus, pentru a face curățenie pentru un nou start în viața ta. Ai la dispoziție aproape trei ani în care să o iei de la zero și să țintești ulterior cât mai sus posibil.

Uranus va juca puțin între casele tale patru și cinci, unde te va face să îți mai îndepărtezi atenția de pe familie și de pe cei din jur și să începi să-ți distribui atenția către tine și către plăcerile tale. Este un moment bun să pui accentul pe hobbyurile tale, oricât de neobișnuite ar părea ele, tu te simți în elementul tău. Și iubirea poate să-ți dea o senzație de du-te – vino, deoarece Uranus în această zonă dă surprize și situații inedite, așa că pregătește-te să înveți niște lecții unice legate de iubire și relațiile sentimentale, fie ele serioase sau trecătoare.

Eclipsele din Februarie și August îți activează axa financiară. Va fi nevoie să faci o analiză mai profundă a stării tale financiare, a modului cum cheltuieșți banii sau resursele financiare. Ideea ar fi să te bazezi cât mai mult pe tine, pe resursele tale și pe capacitatea ta de a câștiga bani și să te îndepărtezi de sprijinul acordat de ceilalți, astfel mulțumirea ta va fi mult mai mare, pe termen lung, în momentul în care vezi rezultatele muncii tale.

Eclipsa din 13 Iulie te afectează destul de direct, deoarece se produce în semnul opus ție, Racul, care reprezintă relația cu exteriorul, parteneriatele și relațiile de iubire. Este timpul pentru un nou început în relațiile tale, se poate petrece o transformare profundă  în relaționarea cu ceilalți, vei observă mai clar ce trebuie schimbat la tine și ce mai accepți sau nu mai accepți la ceilalți.

Un eveniment aparte în august 2018 și care te vizează și acesta foarte mult, este Trigonul Regal pe semne de pământ, adică chiar semnul tău. Acest trigon te va afecta pe plan personal, interior, în această perioadă, vei simți impulsul de a-ți schimba mentalitatea, de a pune în practică acea moralitate înaltă care se află în toți, dar pentru tine a venit momentul să o pui în practică și să îți îndrepți viața spre zări mai înalte.

VĂRSĂTOR 2018

În anul 2018, timp de 11 luni, Jupiter îți parcurge casa carierei și a statutului social. Acum este momentul oportun pentru o avansare la locul de muncă, poți primi aprecierea superiorilor sau chiar să țintești către un alt loc de muncă, dacă n-ai făcut-o deja de prin Octombrie 2017 încoace. Este momentul ideal să ieși în evidență, prin munca ta sau prin realizările tale, poate chiar realizări din ultimi 12 ani. Jupiter în acest sector și anume în Scorpion, mai poate aduce la suprafață probleme cu statul, dacă ai niște plăți restante sau niște neclarități în documentele ce țin de birocrație, acum pot să-ți ceară atenția și este momentul ideal de a pune la punct orice problemă ce ține de birocrație. Având în vedere că ți se activează și ultima casă astrologică, nu este exclus ca unele persoane să-ți bage bețe în roate și să ajungi chiar la chestiuni juridice.

Saturn îți pășește în zodia dinaintea ta, Capricornul, unde se află într-o zona mai ascunsă, mai ferită de ochii lumii. Datorită acestei poziții nu foarte plăcută, vei simți nevoia de o anume izolare, de o pauză de la exterior, preferi să fii tu cu tine și cu gândurile tale. Este perioada ideală pentru a medita puțin asupra vieții tale, pentru tine sunt ultimii doi ani și jumătate înainte ca Saturn să-și termine ciclul personal, pentru Vărsător, de aceea este o perioadă de bilanț, de rememorare a trecutului și de a încerca să observi mai clar lecțiile care ți-au fost date în ultimii ani. Unele persoane din jurul tău pot fi expuși acum ca dușmani, oameni care posibil să fi avut încredre în ei, să-i fii considerat chiar apropiați, acum își arată adevărata față și vei vedea că vor ceva de la tine, urmăreau de fapt ceva în tot acest timp, sau pur și simplu pot apărea oameni noi care să-ți bage bețe-n roate fără un motiv prea clar. Ia-le toate acestea ca lecții, pentru a merge înainte, nu este ceva personal, ci se produce o balansare a situațiilor karmice, plătești anumite polițe vechi, iar prin acești oameni, ți se dă șansa să începi în câțiva ani de la zero, cu conștiința curată. Saturn în casa bolilor cronice poate aduce la suprafață unele boli de care nu știai, sau să agraveze ceea ce știi că există deja, de aceea este indicat să fii atent la corpul tău și sănătatea ta și nu este rău să cauți să-ți îmbunătățești stilul de viață, pentru a evita eventualele complicații.

Uranus, cea mai importantă planetă pentru tine, fiind guvernatoarea ta, își va schimba pentru o perioadă semnul, trecând din Berbec în Taur, iar tu vei resimți cel mai puternic această mișcare. Dacă până acum ți-a fost schimbată gândirea și ai avut nevoie să vezi lucrurile într-un mod neconvențional și cât mai modern, de acum accentul va pica pe familia ta, pe părinți, pe cămin. Nu este rău să îți revizuiești atitudinea și relația față de păriniți și să modifici pe ici pe colo, pe unde crezi că este nevoie, ori să faci modificări la locuința ta, sau chiar să te muți. Situații din copilăria ta pot începe acum să iasă la iveală, să ai flash-uri din copilărie, iar toate acestea se întâmplă pentru ca tu să-ți clarifici niște situații din trecutul tău, pentru a merge înainte spre un nou început.

Pe lângă acest aspect important care te privește și eclipsele din Februarie și August te vizează în mod direct, două din ele petrecându-se în semnul tău, iar celelalte două în semnul opus, Leu. În Februarie, accentul va cădea pe tine și pe personalitatea ta. Ce anume dorești să schimbi, ce anume dorești să închei când vine vorba de interiorul tău și de gândurile tale. Și ce anume doreșți să aduci ca noutate, ce abilități noi dorești să capeți? Acum este momentul ideal pentru a lăsa unele aspecte neplăcute în urma ta. În vară, vei fi mai mult axat pe cei din jur și pe exterior. Ce relații ți le dorești schimbate sau chiar încheiate? Acum este momentul să lași în urmă oamenii pe care nu îi mai agreezi, pentru a face loc noului să pătrundă în viața ta. Acum se poate pune problema de un suflu nou când vine vorba de relațiile sentimentale, sau de ce nu o nouă relație în cazul în care ești în căutarea unui partener.

Eclipsa din 13 Iulie, care are loc în Rac, se petrece pe casa muncii și sănătății tale, de aceea este o perioadă mai deosebită în care ar trebui să ai grijă la sănătatea ta și la starea ta generală. Acum poți schimba modul de a munci, pentru a aduce lucruri noi la jobul tău și să cântărești câtă energie acorzi muncii și câtă nevoie ai de odihnă sau de timp personal. Este indicat să cântărești aceste două aspecte și să nu te lași dus până la extenuare. Caută metode de a-ți ușura munca, pentru că ai toate șansele să găsești soluții foarte ingenioase.

La finele lunii August avem un eveniment aparte, un Trigon Regal pe semne de pământ, care ție îți afecetază casele ce țin de emoție, sentimente și interior. Acum este momentul ideal de a aduce la lumină ceea ce simți, ceea ce doreai să spui de mult, dar ți-a fost teamă să nu rănești în jurul tău. Fiind și în preajma eclipselor care-ți afectează partea relațională, acum poate fi un moment oportun de a-ți recunoaște sentimentele față de cineva, să pui cărțile pe masă și să îndrăznești să spui ceea ce simți de ceva vreme.

PEȘTI 2018

Guvernatorul tău tradițional, Jupiter, se află în casa lui, în casa a noua, de unde te va susține pe tine pe o zonă dragă ție, spiritualitatea și filozofiile. Anul acesta este un an foarte bun pentru a-ți găsi drumul când vine vorba de spiritualitate și de interior. Vei dori tot mai mult să cauți răspunsul la alții, la început, dar vei înțelege pe parcurs că răspunsul este doar la tine și doar tu te poți ajuta, oricât de mult ar dori alții să te ajute, nu vor putea. Acum ai ocazia să stai cu tine, să afli răspunsul la orice întrebare, răspuns care vine din interior. Intuiția este și ea la cote maxime în această perioadă, deci ascultă acea voce ușoară din interior, pentru că-ți poate fi de mare ajutor tot anul 2018. Și studiile superioare, cursurile sau călătoriile în străinătate sunt foarte bine aspectate de Jupiter, deci nu rata această ocazie de a te perfecționa în domeniile dorite sau de a căuta o vacanță bine meritată pentru sezonul liber.

Saturn pătrunde în casa prietenilor și a organizațiilor. Din acest motiv, prietenii îți pot da lecții mai puțin plăcute tot anul, lecții de maturizare, sigur că nu toate îți vor conveni, iar de aceea vei renunța la unii dintre prietenii sau cunoscuții tăi. Nu trebuie să vezi aceste situații de viață ca pe ceva rău, ci ca pe ceva care te împinge în față în evoluția ta. Pot apărea și oameni noi în viața ta, care tocmai vor să te ajute la a merge înainte pe drumul tău, așa că fii atent la cei care roiesc în jurul tău, deoarece poți primi un real ajutor. Și diferitele asociații sau grupuri pot să-ți atrag atenția acum, poți să te înrolezi în astfel de organizații sau chiar să înființezi o astfel de organizație, prin care să te pui în folosul comunității, sau pur și simplu să faci ceea ce-ți place într-un grup organizat și la nivel de grupuri sau mase de oameni. Mesajul pe care îl ai tu de dat lumii poate fi acum auzit mai ușor.

Uranus trece și el în casa a treia pentru o perioadă în anul 2018, unde te va ajuta să-ți schimbi modul de a gândi și de a comunica. Ai șansa să vezi viața dintr-o nouă perspectiva, mai modernă, mai nouă și mai inedită, poți găsi noi soluții la problemele tale care nu credeai până acum că le ai, iar lucrurile să se rezolve mai mult decât rapid. Artiștii și cei nonconformiști sunt susținuți de această poziție a lui Uranus pentru încă câțiva ani de-acum înainte.

Cele patru eclipse din Februarie și August se vor petrece pe axa caselor trei-nouă, unde te vor ajuta și ele să pui capăt unor tipare de gândire nesănătoase, să analizezi filozofiile tale de viață de până acum și să cauți noi perspective legate de aceste filozofii, moralitate, dreptate și spiritualitate. Poți începe în aceste luni și studii pe diferite teme, sau de ce nu o facultate, iar acestea să-ți schimbe perspectva vieții, să te ajute să vezi viața din noi puncte de vedere. Este indicat să te axezi pe tot ceea ce este nou și modern și are legătură chiar cu avangardismul.

În data de 13 Iulie avem o eclipsă în Rac, care reprezintă casa hobbyurilor, a pasiunilor, a copiilor, a iubirii și a investițiilor riscante. Acum este momentul ideal să începi să dai mai multă atenție pasiunilor tale, mai multă atenție la ceea ce te relaxează, la ceea ce te face să te simți bine în pielea ta, chiar ai putea începe ceva inedit prin pasiunea ta. Există șansele unei noi iubiri, însă se poate să nu dureze foarte mult, ci să fie ceva de moment. Relația cu copiii se poate restarta acum, este ideal să cauți o cale de echilibru în relația ta cu cei mici și să vă transformați complet relația.

La sfârșitul lunii August avem un eveniment special și rar, un Trigon Regal pe semne de pământ, iar pentru tine, acest aspect pune din nou accentul pe gândire, comunicare și interacționare cu cei din jur. Este un moment ideal de a transmite mesajul care-l ai de transmis, de a comunica mult mai facil cu cei din jur și de a-ți duce planurile la materializare. Așa că nu pierde timpul și pune osul la muncă în această vară, deoarece poți realiza lucruri mărețe.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Vlad Daia

Astrolog profesionist cu peste 20 de ani experienta - Servicii de consultatii astrologice personalizate, telefonice sau online. Tipuri de consultatii: Complete, Rapide, Copii sau Compatibilitate. Online sau telefonic. Pentru toate detaliile, va rog accesati pagina Consultatii.

0 comentarii